Intentia Ministrului Justitiei privind analiza “hotararilor de amanare a liberarii conditionate pentru toti detinutii aflati in penitenciare” a suscitat un interes major din partea societatii. Demersul este generat de Hotararea pilot a CEDO in cauza Rezvimes impotriva Romaniei si are ca scop imbunatatirea/modificarea prevederilor legale in materia liberarii conditionate.
Fara a veni cu propuneri de lege ferenda in aceasta materie, as remarca o alta problema de sistem privind liberarea conditionata: aprecierea legii penale mai favorabile prin sau fara luarea in considerare si a conditiilor privind liberarea conditionata. In practica, se observa o tendinta a instantelor care, desi aparent fac o apreciere globala in conditiile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal, publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014 (denumita in continuare “Decizia CCR nr. 265/2014”), in realitate “uita” ca in aprecierea globala a legii penale mai favorabile trebuie sa ia in considerare si conditiile privind liberarea conditionata.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2012 (denumita in continuare “Decizia CCR nr. 1470/2011”), Curtea Constituţională a statuat, inter alia, ca „[…] Determinarea caracterului „mai favorabil” are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o lege prevede ca pedeapsă principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă si, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.[…]”
Avand in vedere considerentele Deciziei CCR nr. 1470/2011, cat si cele ale Deciziei CCR nr. 265/2014, apreciem ca la determinarea caracterului “mai favorabil” trebuie sa fie avute in vedere si conditiile privind liberarea conditionata, intrucat acestea sunt “conditii referitoare la pedeapsa”. Analizand dispozitiile Sectiuni a 6a – Liberarea conditionata (art. 99 – 106) din Codul Penal, se poate observa ca aceasta este reglementata in Capitolul V cu denumirea Individualizarea pedepselor din Tilul III – Pedepsele al Codului penal. In Vechiul Cod penal, liberarea conditionata era reglementata de dispozitiile art. 59-62, Sectiunea II – Inchisoarea, Capitolul III – Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice, Titlul III – Pedepsele. Prin urmare, logica si intentia legiuitorului nu s-au modificat, liberarea conditionata fiind tratata ca o conditie referitoare la pedeapsa atat in vechiul cat si in noul Cod penal, instanta trebuind sa tina seama de aceasta la determinarea legii penale mai favorabile.
Aceasta apreciere a instantei are o importanta si mai mare in cazul persoanelor care au implinit sau vor implini, pe durata executarii pedepsei, varsta de 60 de ani. Acest lucru este explicat prin diferenta majora intre conditiile liberarii conditionate sub imperiul celor doua coduri penale. Prin urmare, instanta trebuie sa dea dovada de o si mai mare diligenta in astfel de cazuri.
Astfel, potrivit art. 100 – Conditiile liberarii conditionate in cazul pedepsei inchisorii din Noul Cod penal “(1) Liberarea conditionata in cazul inchisorii poate fi dispusa, daca:
a) cel condamnat a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate.
(2) In cazul condamnatului care a implinit varsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea conditionata, dupa executarea efectiva a jumatate din durata pedepsei, in cazul inchisorii ce nu depaseste 10 ani, sau a cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) – d).
[…]
(4) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin. (2) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin jumatate, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani. […]”
Dispozitiile art. 99 – 106 din Noul Cod penal se completeaza cu dispozitiile art. 587 – 588 din Sectiunea 1 indice 1 – Schimbari in executarea unor hotarari a Capitolului III – Alte dispozitii privind executarea, Titlul V. Executarea hotararilor penale din Codul de procedura penala.
Potrivit Vechiului Cod penal, conditiile pentru liberarea conditionata erau diferite. Astfel, potrivit art. 59 alin. (1) – Liberarea conditionata: “Dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin trei patrimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.”
De asemenea, potrivit art. 60 alin. (1) si (2) – Liberarea conditionata in cazuri speciale: “(1) Condamnatul care, din cauza starii de sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate in art. 59 sau, dupa caz, in art. 59 indice 1, daca da dovezi temeinice de disciplina si de indreptare. (2) Cel condamnat, in timpul minoritatii, cand ajung la varsta de 18 ani, precum si condamnatii trecuti de varsta de 60 ani pentru barbati si 55 de ani pentru femei, pot fi liberati conditionat, dupa executarea unei treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau a unei jumatati in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca indeplinesc celelalte conditii prevazute in art. 59 alin. (1).”
Prin urmare, facand o analiza comparativa a dispozitiilor care reglementeaza materia liberarii conditionate din Vechiul si Noul Cod penal se poate observa ca Vechiul Cod penal reprezinta lege mai favorabila pe acest taram, pentru motivele prezentate infra:
- Fractiunea de pedeapsa necesara pentru liberarea conditionata in cazul condamnatilor de 60 ani este de jumatate [art. 100 alin. (2)], in conditiile in care potrivit Vechiului Cod penal era o treime [art. 60 alin. (2)];
- Conditia potrivit careia condamnatul trebuie sa execute pedeapsa in regim deschis sau semideschis [art. 100 alin. (1) lit. b)]. Mentionam ca Vechiul Cod penal nu reglementa o astfel de conditie;
- Conditia indeplinirii integrale a obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare [art. 100 alin. (1) lit. c)]. Mentionam ca Vechiul Cod Penal nu reglementa o astfel de conditie;
- Conditia ca instanta sa aiba convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate [art. 100 alin. (1) lit. d)]. Mentionam ca Vechiul Cod Penal nu reglementa o astfel de conditie subiectiva.
- Noul Cod penal nu mai prevede situatia condamnatului care din cauza starii de sanatate sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit si care poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate, daca da dovezi temeinice de disciplina si de indreptare, astfel cum aceasta era reglementata de art. 60 alin. (1) din Vechiul Cod penal.
In lumina acestor diferente majore, se poate concluziona ca, la aprecierea globala a legii penale mai favorabile, instanta este obligata sa se aplece si asupra acestor conditii, lucru care, in practica, se intampla destul de rar.
