Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (denumita in continuare “Legea nr. 241/2005”) „In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral pretentiile partii civile, limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.”
Dispozitia de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este o cauza de reducere a pedepsei, facand parte din Capitolul III cu denumirea “Cauze de reducere a pedepselor, interdictii si decaderi” din Legea nr. 241/2005. Astfel, din analiza acestor dispozitii, observam ca limitele prevazute de lege pentru faptele prevazute la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 se reduc la jumatate doar in cazul in care in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral pretentiile partii civile. Per a contrario, in cazul in care partea civila nu formuleaza pretentii, dar in cauza se constata un prejudiciu pe care inculpatul doreste sa-l acopere, acesta nu poate beneficia de prevederile art. 10 alin. (1).
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a fost modificat prin art. 79 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale (denumita in continuare “Legea nr. 255/2013”), care a intrat in vigoare la 1 februarie 2014.
In forma anterioara modificarii, art. 10 alin.(1), teza I din Legea nr. 241/2005 avea urmatorul continut: „In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.[…]”
Astfel, se poate observa ca, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2013, legiuitorul a utilizat notiunea de „prejudiciu”, si nu pe cea de „pretentiile partii civile”.
De altfel, o analiza comparativa a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 si art. 75 alin. (1) lit. d) – Circumstante atenuante din Noul Cod penal va releva faptul ca in art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 se utilizeaza sintagma „pretentiile partii civile”, pe cand in art. 75 alin. (1) lit. d) din Codul penal se utilizeaza sintagma de „prejudiciu material”, similar dispozitiilor art. 1o alin. (1) in forma anterioara modificarii: „acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata […].”
Astfel, cele doua prevederi, din legea speciala si din Codul penal, sunt identice ca si continut si scop, unica diferenta constand in utilizarea sintagmelor „pretentiile partii civile”, respectiv „prejudiciul material”, cu consecinta directa a reducerii limitelor prevazute de lege la jumatate in cazul legii speciale si cu o treime in cazul Codului penal [art. 76 alin. (1) – Efectele circumstantelor atenuante].
Prin Decizia nr. 647 din 19 iunie 2012, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial nr. 494 din 18.07.2012, Curtea a statuat urmatoarele: „[…] in temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentala, potrivit caruia „Prin lege organica se reglementeaza: […] infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora”, legiuitorul este liber sa stabileasca un regim sanctionator in vederea recuperarii prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. In aplicarea acestui text constitutional, legiuitorul a reglementat, in art. 10 alin. (1) teza intai din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, o cauza de reducere a pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita, in situatia in care in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o masura de politica penala determinata de specificul infractiunilor de evaziune fiscala, respectiv de necesitatea recuperarii, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, si nu este de natura sa aduca atingere dreptului la un proces echitabil.[…]”
In concluzie, scopul legii este recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat, ca urmare a savarsirii infractiunilor prevazute de art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005. Cu toate acestea, inculpatul care acopera pretentiile partii civile se afla intr-o situatie avantajoasa fata de inculpatul care acopera prejudiciul, desi in ambele cazuri intentia legiuitorului a fost aceeasi, respectiv recuperarea prejudiciului, care consta in sumele datorate bugetului general consolidat ca urmare a savarsirii infractiunilor prevazute de Legea nr. 241/2005.
In opinia noastra, aceasta situatie nu-si gaseste justificare in exigentele constituționale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
In Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 185 din 18.03.2015, Curtea Constitutionala a retinut ca principiul egalitatii in drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curtii Constituționale, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea, in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006).
Asadar, instanta de contencios constitutional a retinut ca nesocotirea principiului egalitatii in drepturi are drept consecinta neconstitutionalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. In acest sens, Curtea a constatat ca, potrivit jurisprudentei sale, discriminarea se bazează pe notiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia Curtii Constitutionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constitutional specific, in cazul constatarii neconstitutionalitatii discriminarii, il reprezinta acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). Curtea a retinut ca sintagma „fara privilegii si fara discriminari” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constitutie priveste, in cauza de fata, teza referitoare la interzicerea discriminarii. Or, cata vreme principul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite, atunci nu exista niciun motiv rezonabil pentru care un inculpat care a savarsit o infractiune prevazuta la art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 cauzatoare de prejudicii, insa pentru care partea civila nu formuleaza pretentii, sa nu beneficieze, la randul sau, asemeni inculpatului care acopera pretentiile partii civile, de beneficiul reducerii la jumatate a limitelor de pedeapsa. Cu atat mai mult cu cat intentia legiuitorului, asa cum a statuat chiar Curtea Constitutionala in Decizia nr. 647/2012, a fost de a recupera sumele datorate bugetului general consolidat.
Pe cale de consecinta, consideram ca dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstitutionale, intrucat persoana care acopera prejudiciul cauzat de savarsirea infractiunilor prevazute de art. 8 si 9 din Legea nr. 241/2005 nu se afla intr-o situatie identica cu persoana care acopera pretentiile partii civile.
