Ca urmare a propunerii de revocare a Procurorului General al Romaniei initiata de catre Ministrul Justitiei anumiti juristi au lansat in spatiul public solutia atacarii “actului” Ministrului Justitiei in contencios administrativ; dupa cum se poate observa, nu am dat niciun nume, aceasta putand fi analizata ca o speta juridica, in limitele Constitutiei si a legilor care guverneaza astfel de raporturi juridice.
Solutia aplicabila unui asfel de conflict se regaseste in Decizia Curtii Constitutionale nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre ministrul justitiei, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, publicata in Monitorul Oficial nr. 473 din 07.06.2018. Decizia a fost pronuntata de Curtea Constitutionala ca urmare a refuzului presedintelui Romaniei de a da curs cererii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie.
In considerentele Decizie nr. 358/2018, instanta de contencios constitutional face urmatoarele aprecieri:
“67. (…) Prin urmare, stabilirea si delimitarea atributiilor/competentelor constitutionale intre doua autoritati publice de natura constitutionala reflecta un raport de drept constitutional pur, in sensul ca ele formeaza obiectul de reglementare al Constitutiei, neputand fi reglementate prin norme juridice apartinand altor ramuri de drept. (…) Prin urmare, raporturile care se stabilesc intre ministrul justitiei si Presedintele Romaniei in legatura cu exercitarea puterii publice, respectiv a atributiilor si competentelor conferite de art. 94 lit. c) și art. 132 alin. (1) din Constitutie, constituie, in mod evident, raporturi de drept constitutional pur.
(…)
(…) 70. De asemenea, chiar daca actul rezultat din consumarea raportului juridic de drept constituțional este unul de drept administrativ nu inseamna ca poate fi angajata competenta instantei de contencios administrativ pentru verificarea desfasurarii raportului juridic antereferit. Daca s-ar accepta aceasta teza, s-ar recunoaște competenta instantei de contencios administrativ de a aplica si interpreta textul Constitutiei in detrimentul competentei Curtii Constitutionale, garantul suprematiei Constituției [art.142 alin.(1) din Constituție] și unica autoritate de jurisdicție constituțională din România [art.1 alin.(2) din Legea nr.47/1992]. Astfel, in cazul de speta, s-ar ajunge la situatia in care instanta judecatoreasca, si anume, in cazul de fata, Curtea de Apel Bucuresti, sa determine intinderea si continutul sintagmei „sub autoritatea ministrului justitiei” din cuprinsul art. 132 alin. (1) din Constitutie, prin raportare la art. 94 lit. c) din Constitutie, si sa realizeze un control de constitutionalitate sui generis cu privire la propunerea ministrului justitiei si refuzul Presedintelui Romaniei de a emite decretul in cauza, ceea ce este inadmisibil. Or, potrivit jurisprudenței constante a Curtii Constitutionale, in România, competenta de a exercita controlul de constituționalitate apartine, in exclusivitate, singurei autoritati de jurisdictie constitutionala, si anume Curtea Constitutionala. (…) Astfel, nu tin de competenta instantelor judecatoresti interpretarea si aplicarea la cauze concrete a Constitutiei, pentru ca, astfel, ele s-ar substitui Curtii Constitutionale. (…)
71. Astfel, avand in vedere intinderea competentei sale functionale si materiale, instanta de contencios administrativ nu are competenta de a interpreta si aplica normele constitutionale si, prin urmare, de a solutiona raporturi pure de drept constitutional, respectiv situatii in care sunt incidente numai norme constitutionale. Instanta de contencios administrativ are competenta de a verifica numai conformitatea actului administrativ cu legea, si nu cu Constitutia; astfel, acestea efectueaza un control de legalitate stricto sensu, si nu de constitutionalitate. (…)
72. (…) Astfel, instanta de contencios administrativ va retine numai competenta de control stricto sensu a legalitatii decretului/refuzului emiterii acestuia, respectiv: emitent, temei de drept, existenta propunerii ministrului justitiei de revocare a procurorului din functia de conducere si a comunicarii acesteia in vederea emiterii avizului de catre Consiliul Superior al Magistraturii — Sectia pentru procurori, semnatura si, dupa caz, publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, în timp ce instanța constituțională are competența de a soluționa conflictele de competenta dintre cele doua autoritati rezultate ca urmare a unor interpretari diferite date de catre acestea a textelor constitutionale incidente, precum in cazul de fata.
73. Prin urmare, astfel fiind stabilita competenta instantei constitutionale, rezulta ca numai aceasta are competenta de a solutiona raporturi pure de drept constitutional si, in consecinta, de a decide cu privire la intinderea atributiilor constitutionale ale celor doua autoritati publice de rang constitutional; de aceea, in aceasta ecuatie, competenta instantelor de contencios administrativ este exclusa. In aceste conditii, sanctiunea gresitei aprecieri a intinderii competentei, prevazute de Constitutie, a unei autoritati publice de rang constitutional, obiectivizata in acte/fapte concrete, ce se subsumeaza unui raport de drept constitutional, este, in mod firesc, una de drept constitutional, distincta de cea administrativa, respectiv constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala de catre Curtea Constitutionala, cu consecinta revenirii la starea de constitutionalitate.”
Avand in vedere aceste aspecte, apreciem ca propunerea de revocare nu poate fi atacata in contencios administrativ, acesta nefiind un “litigiu” de competenta instantelor de contencios administrativ
